fbpx

Suntem bucurosi sa primim mesajele voastre si sa raspundem la toate intrebarile despre cafea.

Image Alt

Seria Deconectat #89 • Ana Dubyk & Sian Brie LIVE

Seria Deconectat #89 • Ana Dubyk & Sian Brie LIVE

 Vineri, 15 octombrie 2021
• Ora: 20:00
• UZINA – str. Piața Amzei nr.5, București
• Acces: 40 lei
• Rezervări: contact@uzinacoffee.ro
• Întrucât numărul de locuri este limitat, vă rugăm să faceți rezervări din timp, pe email.
• Evenimentul se desfăşoară în conformitate cu reglementările împotriva răspândirii COVID-19. Accesul se face exclusiv în baza certificatului de vaccinare care atestă vaccinarea cu ambele doze, în condițiile legii.
Ana Dubyk & Sian Brie LIVE
Îmbinând atmosfera visătoare a compozițiilor Anei cu sonoritățile experimentale ale chitarei lui Sian, duo-ul își propune să poarte publicul într-o lume în care contrastele se armonizează.
În repertoriu vom regăsi și ”Silence in Petrila”, piesă nominalizată la Premiile Gopo (2018) alături de muzica lui Mr. Jurjak pentru cea mai bună muzică originală (în documentarul Planeta Petrila, de Andrei Dăscălescu).
Ana Dubyk – voce
Ana Dubyk a studiat jazz vocal la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 2018 a absolvit Masterul în cadrul secției de jazz a Conservatorului Prins Claus din Groningen, Olanda. A cântat în diferite cluburi de jazz și festivaluri din România, Olanda, New York și Republica Moldova.
A colaborat cu muzicieni din România, Columbia, SUA, Coreea, Italia, Spania, Franta, Lituania și Rusia, precum Mircea Tiberian, John Betsch, Andrea Caruso, Toma Dimitriu, George Dumitriu, Albert Tajti, Michael Acker, Mihai Iordache etc. Printre proiectele sale regăsim grupul a cappella Blue Noise, Trei De Jazz sau Halcyon.
Sian Brie – chitară
După ce studiază la Conservatorul din București, unde este inițiat în jazz și free jazz de pianistul Mircea Tiberian, Sian Brie se mută la Berlin. Aici are ocazia să cunoască și să colaboreze cu importanți muzicieni de pe scena berlineză, cum ar fi Christian Lillinger, Horst Nonnenmacher sau Manuel Miethe. După un an la Berlin, Sian Brie pleacă la Londra, oraș care îi permite întâlnirea cu muzicienii alături de care va forma grupul experimental UMAMI. Alături de UMAMI, Sian Brie are o serie de concerte în România, cele mai recente fiind pe scena Sălii Radio Cluj și la Teatrul Apollo 111 din București.
Este membru co-fondator al formației de muzică experimentală And then This!, iar printre alți muzicieni cu care colaborează se numără Mircea Tiberian, Maurice de Martin, Michael Griener, Mihai Iordache etc.

Post a Comment

0
    0
    Cosul tau
    Cosul tau este golInapoi in magazin