fbpx

Suntem bucurosi sa primim mesajele voastre si sa raspundem la toate intrebarile despre cafea.

Image Alt

Seria Deconectat #52 • Nud Jazz Duo LIVE w. Cătălina Beța & Albert Tajti

Seria Deconectat #52 • Nud Jazz Duo LIVE w. Cătălina Beța & Albert Tajti

• Sâmbătă, 22 mai 2021
• Ora: 19:00
• UZINA – str. Piața Amzei nr.5, București
• Acces: 50 lei
• Rezervări: contact@uzinacoffee.ro
• Întrucât numărul de locuri este limitat, vă rugăm să faceți rezervări din timp pe email.
Nud Jazz Duo
Cătălina Beța – voce
Albert Tajti – pian
O invitație de a lua parte la misterul unei seri romantice, de adăpostire învăluită în sunete tămăduitoare, cu sclipiri de lumină strecurându-se subtil sub piele; cu armonii zglobii și calde care îmbrățișează trupuri și inimi.. Parfumul unei noi dimineți, al unui nou început.
Prima întâlnire muzicală dintre Albert Tajti și Cătălina Beța a avut loc în 2012, odată cu recitalul susținut de cei doi în Gala de Blues-Jazz „Kamo” din Timișoara și s-a cristalizat de-a lungul timpului într-un compozit pur, sincer, vibrant.
„Nud Jazz Duo” a luat naştere în urmă cu mai bine de cinci ani, odată cu primul concert susţinut de cei doi într-un club de jazz bucureştean. De atunci, cei doi cântă frecvent împreună, completându-se şi echilibrându-se unul pe celălalt, explorând şi călătorind împreună, aducând cu delicateţe şi cu inteligenţă laolaltă specificităţile universului interior al fiecăruia.
Cei doi abordează cântece românești din repetoriul cult, ușor sau popular, piese pop, compoziții proprii sau teme standard jazz din song-bookul american, o evocare a unor cîntece interpretate de voci marcante ale secolului trecut, precum Ella Fitzgerald, Billie Holiday, Nancy Wilson etc. Temele abordate sunt proiectate armonic şi ritmic într-o manieră proaspătă, înnoită prin viziunea arhitecturală suspendată, cosmică a pianistului Albert Tajti îmbinate cu interpretarea vocală pură, expresivă şi mângâietoare a vocii Cătălinei Beţa.
https://www.facebook.com/Nud.Jazz.Duo
CĂTĂLINA BETA
O prezenţă vocală expresivă şi fermecatoare, o voce care „îmbracă în catifea”, revelând prin cântul ei un suflet de o delicateţe rară. Cântăreaţă şi compozitoare, experimează cu mai multe genuri muzicale (jazz, bossa nova şi choru, folk, blues). Cătălina Oana Beţa studiază Psihologia în Iași, unde face cunoştinţă cu jazz-ul şi se îndrăgosteşte iremediabil de bogăţia inepuizabilă a acestui gen muzical. Câştigă premii importante la concursurile muzicale la care participă. În 2016 este admisă la Universitatea Națională de Muzică București, secția Compoziție Jazz, unde studiază timp de 1 an sub îndrumarea domnului Pr. Mircea Tiberian.
Participă în festivaluri importante, cum ar fi: Gala Festivalului International de Jazz, Richard Oschanitzky – Iasi, Gala Blues Jazz KAMO Festival – Timișoara, Freedom Blues Festival – Mureș, Open Air Blues Festival – Brezoi, Panorama Blues Festival – Hunedoara, Karolyi Castle Jazz – Carei, Sibiu Jazz Festival, Craiova Jazz Festival, Festvalul de Poezie și Jazz – București, Samfest Jazz Festival – Satu Mare.
O voce de catifea pură, sensibilă, plină de subtilităţi şi nuanţe, își însușește tehnica vocală autodidact, încurajată de muzicienii cu care colaborează și de mentorii întâlniți de-a lungul timpului să își caute propria voce și să își lase amprenta personală în fiecare sunet.
Cătălina Beța activează în proiecte muzicale proprii (Nud Jazz Duo, Cosmic Trio, Cosmic Q, Aquarius) sau ale altora (Jazzapella, Beatles’n’Jazz, Djazz & Happy Sins Group, muzicalul „Tarot Tales” de Mircea Tiberian) şi colaborează cu muzicieni valoroşi ai scenei româneşti, cum ar fi: Sorin Terinte, Ioan Gyuri Pascu, Roxana Stroe, Ciprian Pop, Capriel Dedeian, Garbis Dedeian, Alex Borşan, Adrian Flautistu, Iulian Nicolau, Cătălin Milea, Alex Man, Sorin Zlat, Marius Vernescu, Daniel Torres, Sorin Romanescu, Gabi Matei, Dan Mitrofan,
Albert Tajti.
Mai multe: https://www.facebook.com/Catalina.Beta/
ALBERT TAJTI
Născut în anul 1984 în Piatra Neamț, Albert a studiază pianul de la vârsta de 7 ani în licee de specialitate: Liceul de Artă “Victor Brauner” Piatra Neamț și Colegiul Național de Muzică “George Enescu”, București. Absolvent al secţiei de Compoziție Muzicală, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Cluj, îşi îndreaptă atenţia asupra jazzului sub îndrumarea lui Mircea Tiberian, profesor și coordonator al Departamentului de Jazz din cadrul Universității Naționale de Muzică, București.
Activează ca acompaniator și pianist de aproape 10 ani, colaborând cu numeroase formule instrumentale și soliști vocali ai genului: Alex Man, Michael Acker, Sebastian Burneci, Florin Romașcu, Laurențiu Zmău, Vlad Popescu, Octavian Scurtu, Mihai Iordache, Lucian Nagy, Jimmy Cserkesz, Ciprian Pop, Adrian Flautistu, Luiza Zan, Petra Acker, Elena Mîndru, Elena Morariu, Ana Cristina Leonte, Mircea Mutulescu, Cristian Soleanu, Sorin Romanescu.
Câştigă premii importante, cum ar fi: “Cea mai buna formatie Jazz” – Festivalul Internațional Studențesc de Jazz 2012, “Cea mai bună compoziție sau aranjament propriu” – Concursul Sibiu Jazz Festival 2010, Premiul III la Concursul de Compoziție „Liviu Comes”, 2010 – Miniaturi pentru pian „Mica Suită”, finalist in concursul “Jeunesse Musicales” – Bucharest International Jazz Competition 2010, participă la concertul de lansare a albumului „Romanian Jazz Collection” 2012, participă la tabăra Internațională Contemporary Arts Summer Classes – organizat de ICon Arts – Sectia de Jazz 2010, 2011, 2012.
Mai multe: https://www.facebook.com/tajti.albert
Photo: Bogdan Dancu

Post a Comment

0
    0
    Cosul tau
    Cosul tau este golInapoi in magazin