fbpx

Suntem bucurosi sa primim mesajele voastre si sa raspundem la toate intrebarile despre cafea.

Image Alt

Rockabella | Electro – Acoustic | Seria Deconectat #284

Rockabella | Electro – Acoustic | Seria Deconectat #284

• Vineri, 26 ianuarie 2024
• Ora: 20:00
• UZINA – str. Piata Amzei 5, București
• Artist Support: 70 lei
• Accesul la eveniment face pe bază de rezervare, confirmată pe email.
• Email rezervări: contact@uzinacoffee.ro
• Întrucât numărul de locuri este limitat, vă rugăm să faceți rezervări din timp.
• Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani este permis numai dacă aceștia sunt însoțiti de adulți. Nu este permis accesul minorilor sub vârsta de 10 ani.
De la debutul lor din 2014, Rockabella a parcurs o călătorie impresionantă și transformatoare, lansând trei albume de studio, numeroase videoclipuri pe teme provocatoare, concertând în țară și în afara ei, și construind un fan base devotat și implicat. Trupa este condusă de solista și compozitoarea Teodora Moroșanu, care, împreună cu producătorul și toboșarul, Bogdan Morosanu, formează nucleul creativ din Rockabella. Experiența lor remarcabilă, întărită de sensibilitatea muzicală a lui Bogdan Mihalache la chitara și a Mariei Modoran la chitară bass, creează sound-ul puternic și rafinat Rockabella.
Albumele concept, aparițiile live pe scenele celor mai importante festivaluri și cluburi din țară, precum și implicarea socială au consolidat reputația trupei, drept unul din cele mai dinamice și captivante proiecte alternative din România.
Sound-ul Rockabella este un melanj hipnotic de intensitate și grație iar show-urile live, ce explorează echilibrul între energie și lirism, vorbesc despre contrastele experienței umane. Rockabella live este furtuna perfectă, forță și frumusețe într-o călătorie muzicală captivantă.
Creativitatea Rockabella trece mai departe de muzică, trupa folosindu-și arta pentru a face o schimbare reală în comunitate.
Prin acțiuni precum Năluca și [In]vulnerabili, trupa a creat spații pentru artă colaborativă, oferind fanilor libertatea și ocazia să creeze obiecte de artă unice, inspirate din impactul emoțional al muzicii. Aceste proiecte au strâns fonduri pentru cauze importante precum ajutorul copiilor din medii vulnerabile și susținerea accesului la educație vocațională.
Empatia și compasiunea trupei vorbește prin muzică. Pentru proiectul Radioul Captiv, creat de Asociația ANAIS și Cheil Centrade și susținut de KISS FM și MAGIC FM, Rockabella a compus un cântec bazat pe povestea reală a unei supraviețuitoare a abuzului domestic. Cântecul a fost auzit de milioane de oameni și a adus atenție către această cauză extrem de importantă. Succesul proiectului, ce a inclus trei premii Webstock Awards 2023, demonstrează impactul pe care-l are Rockabella, atât muzical cât și social.
Muzica Rockabella este un catalizator pentru empatie, conexiune și activism. E mai mult decât o trupă, e o mișcare.

Post a Comment

0
    0
    Cosul tau
    Cosul tau este golInapoi in magazin